Şaptesprezece ani îi va petrece la închisoare un bărbat care în vara trecută a violat o fetiţă de 11 ani la Jora de Jos, Orhei. Condamnarea fost obţinută de procurorii din Orhei. Tragedia s-a produs în seara zilei de 20 iulie 2014, când bărbatul de 33 de ani după ce a chefuit timp de 2 zile la rudele sale a batjocorit minora . Atunci angajaţii Inspectoratului de Poliţie Orhei au stabilit că totul s-a întâmplat pe o toloacă din sat. În jurul orei 22, aflându-se sub influenţa alcolului, individul a aplicat forţa şi a întreţinut un raport sexual cu minora de 11 ani.
Imediat după comiterea faptei, suspectul a plecat într-o direcție necunoscută. Acesta fost reţinut în dimineaţa zilei următoare, în timp ce încerca să traverseze Nistrul cu barca pentru a ajun ge pe malul stâng al râului, în Transnistria.
Pe de altă parte un comunicat al Procuraturii Generale spune că totul s-a întâmplat în casa soacrei bărbatului , în grija căreia se afla minora în vârstă de 11 ani. Fetiţa a povestit despre cele întâmplate unui unchi, iar inculpatul care a reuşit să fugă, a fost reţinut două zile mai târziu.
Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia…
Deși Regulamentul Circulației Rutiere spune că este interzisă transportarea persoanelor în remorcă, la Orhei continuă…
Fostul președinte al raionului Orhei, ajuns în această funcție pe listele Partidului Șor atenționează că…
Mai multe persoane care au ocupat funcția de președinte a raionului Orhei au primit titlul…
Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…