Azi a fost înregistrat Partidul Sexului din Republica Moldova (PSRM)

Cel de-al 54-lea partid a fost înregistrat azi în Republica Moldova. Acesta se numește Partidul Sexului din Republica Moldova (PSRM). Formațiunea politică a prezentat listele cu semnături, iar după înregistrare va avea loc congresul de constituire al partidului. Acesta este compus în mare parte din politicieni și politiciene cu vechime, care declară că au practicat de mult timp îndeletnicirea menționată în denumirea partidului, inclusiv cu propriii concetățeni.

Printre obiectivele strategice pe care le urmărește partidul este creșterea natalității din Republica Moldova, care poate fi obținută doar prin practicarea sexului. Formațiunea propune introducerea stimulentelor financiare pentru actele sexuale, dar și crearea unui șir de distincții. Între altele  se propune introducerea medaliei ” Meritul Sexual” . Forma și designul medaliei vor fi adoptate la un referendum national.

Formațiunea se declară adepta ideii că moldovenii trebuie să aibă un copil pentru mama, un copil pentru tata, iar altul pentru țară. Totuși apariția formațiunii a stârnit un val de critici. Un fost prim-ministru din perioada guvernării comuniste a declarat că ideea cu cei trei copii, îi aparține, a fost făcută publică anterior și este hotărât să obțină remunerație pentru drepturile de autor, din partea PSRM. Totodată o altă formațiune parlamentară s-a declarat nemulțumită de faptul că abrevierea acesteia coincide cu cea a Partidului Sexului din Republica Moldova.
De menționat că o formațiune omonimă – Partidul Sexului există și în Australia.

Textul reprezintă un pamflet de 1 aprilie – ziua păcălelor și a glumelor

RadioOrhei

Recent Posts

Paul Goma, evocat la 90 de ani prin lansarea volumului „Arca lui Goma. Biografia unui scriitor”

Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…

6 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: un locuitor al s. Pohorniceni a depistat două muniții în timpul lucrărilor agricole

În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…

3 zile ago

Ce rezultate preliminare au fost înregistrate în raionul Orhei la alegerile parlamentare de ieri

Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…

4 zile ago

Azi în raionul Orhei au votat mai puțin cu 2 mii de alegători, comparativ cu parlamentarele de acum patru ani

Potrivit datelor CEC în raionul Orhei azi la urnele de vot s-au prezentat 44340 persoane.…

5 zile ago

La Orhei un alegător a aflat că deja votase la Chișinău

Misiunea de Observare Promo-LEX a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 informează că, până la…

5 zile ago