Select your Top Menu from wp menus

Avocatul Ion Crețu: Miliardul a fost furat de Plahotniuc prin intermediul lui Șor

Ion Crețu, avocatul omului de afaceri Veaceslav Platon, susține că miliardul de dolari din sistemul bancar a fost furat de fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, prin intermediul fostului primar de Orhei, Ilan Șor. Avocatul susține că a ajuns la această concluzie după ce a studiat 50% din rulajele bancare care au fost efectuate. Potrivit lui, „ceea ce a furat Plahotniuc, i-a fost incriminat lui Platon”. Declarațiile au fost efectuate în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

„Este proba cea mai mare – rulajele. Dacă tu îl învinuiești pe Platon, fii bun și prezintă rulajele la dosar. Dar rulajul nu este prezentat la dosar. Noi prezentăm rulajul și arătăm că banii nu se duc la Platon, se duc în cu totul altă parte. Poftim, investigați, căutați mai departe unde se duc banii – în companii ale lui Șor”, a declarat Ion Crețu.

Potrivit lui, procurorii în instanță făceau doar trimitere la declarațiile lui Ilan Șor, dar nu se baza, ca probe, pe rulajele bancare. „Din rulajele pe care le dețin, 40 de milioane de dolari au fost ridicați cash din Unibank. Se afirmă că au fost scoși de o persoană din Federația Rusă care n-a fost niciodată în Moldova. Ea a fost învinuită mai întâi în dosarul Filat, după aceasta au scos-o din învinuire, acum o învinuiesc în dosarul lui Platon”, a declarat avocatul.

Ion Crețu spune că în dosar este indicat expres că banii ar fi fost ridicați personal chiar dacă s-a demonstrat că acel om nu a fost niciodată în Republica Moldova. Avocatul susține că Centrul Național Anticorupție era la curent cu toate tranzacțiile care se făceau la instituțiile bancare, dar nu a acționat. „Elementar, ei nu au audiat nici persoana responsabilă de la bancă care a eliberat așa sumă de bani. Ei au vrut, prin diferite metode, acești bani să-i pună pe spatele altcuiva că i-a sustras – de la început lui Filat, mai apoi lui Platon”, a explicat apărătorul.

Avocatul spune că din tranzacțiile pe care le-a studiat se vede clar că aproximativ 10 companii prin care se transferau bani erau gestionate de un șofer al lui Ilan Șor.

Ion Crețu spune că de când a devenit avocatul omului de afaceri și fostului deputat Veaceslav Platon a dus o viață de coșmar. Potrivit lui, era urmărit zi și noapte, la oficiu, acasă, pe drum de mașini din subordinea Ministerului de Interne. Acesta a fugit din țară pentru că a aflat informații că urma să fie pus sub arest. Acum câteva zile a revenit în țară.

Omul de afaceri și fost deputat Veaceslav Platon a fost reținut în iulie 2016, pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, fapt ce a dus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800 de milioane de lei. El a fost condamnat la 30 ani de închisoare în baza a două dosare penale și își exercită pedeapsa în penitenciar.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/avocatul-ion-cretu-miliardul-a-fost-furat-de-plahotniuc-prin-intermediul-lui-sor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19