Categories: EconomicPoliticȘtiri

Avocat: Transmiterea banilor pentru ca deputaţii să părăsească fracţiunea nu constituie o crimă

Fostul judecător la CEDO din partea Moldovei, avocatul Stanislav Pavlovschi crede că ar putea exista legătura dintre anunţul privind reţinerea a două persoane, care se spune că intenţionau să dea mită unui deputat al parlamentului şi că o parte din banii pentru mită au fost eliberaţi de o bancă comercială autohtonă – „Moldindconbank”.

Într-un interviu pentru INFOTAG acesta a declarat că salută lupta cu corupţia, dar cu singura condiţie că aceasta trebuie să aibă loc în cadrul legislaţiei în vigoare şi cu respectarea tuturor principiilor unui proces echitabil, inclusiv prezumţia de nevinovăţie. În cazul de faţă, presupusa tentativă de a transmite unui deputat bani pentru a părăsi fracţiunea nu este un act de corupţie. Potrivit prevederilor Codului Penal al Republicii Moldova (CP) corupţia este remunerarea – „pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia”. Părăsirea fracţiunii nu face parte din atribuţiile unui deputat al parlamentului. Transmiterea ipotetică a acestor bani în Moldova nu este o crimă. Acest fapt este clar indicat în CP al Republicii Moldova, susţine Pavlovschi.

Referindu-se la informaţiile despre faptul că prin „Moldindconbank” se spală sute de milioane avocatul crede că dacă autorităţile au dovezi de comiterea unei infracţiuni atunci organele de drept trebuie să tragă al răspundere persoanele vinovate, nu să atace instituţiile financiare.

În opinia lui Pavlovschi aceste acţiuni au loc cu scopul de a acapara banca de către unele persoane. Dar jursitul crede că doar timpul va arăta dacă aceste presupuneri sunt adevărate sau nu.

sursa: National.MD

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago