Autorităților moldovene li s-a comunicat oficial despre suspendarea ajutorului macrofinanciar

Ambasadorul Uniunii Europene și ambasadorii statelor membre UE la Chișinău s-au întâlnit astăzi cu Prim Ministrul Pavel Filip si membri ai guvernului pentru a-l informa asupra poziției UE după invalidarea alegerilor pentru primăria Chișinău. Ambasadorii europeni au reiterat mesajele transmise de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Apărare, Federica Mogherini, și Comisarul pentru Vecinătate și Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, în declarația lor comună, precum și îngrijorările prezente în capitalele statelor membre provocate de faptul că decizia de invalidare și modalitatea cum a fost luată privează cetățenii Chișinăului de primarul ales democratic la data de 3 iunie 2018, se spune într-un comunicat al Delegației UE în Moldova, remis spre difuzare Radio Orhei.
Asemenea decizii subminează încrederea cetățenilor în instituțiile statului așa cum a fost subliniat și de Parlamentul European în Rezoluția adoptată la 5 iulie privind Republica Moldova. Cu aceasta ocazie, a fost subliniata necesitatea ca autoritățile Republicii Moldova să găsească modalități democratice de a soluționa această situație fără precedent. Au fost reamintite așteptarile Uniunii Europene că autoritățile Republicii Moldova vor garanta independența justiției, conform angajamentelor internaționale asumate, drept unul dintre principiile cheie ale statului de drept, un element crucial al democrației și un aspect îndelung așteptat de către cetățenii Republicii Moldova. UE și statele membre vor continua să urmărească cu foarte mare atenție procesul de reforme și funcționarea instituțiilor statului în Republica Moldova și implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu UE, care are scopul de a îmbunătăți viața cetățenilor Republicii Moldova. Totodată, a fost reamintit anunțul Comisiei Europene că, până la îndeplinirea precondițiilor politice legate de democrație, statul de drept și drepturile omului, plata primei tranșe din Asistența Macrofinanciară rămâne suspendată.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago