Categories: RegiuneSocialȘtiri

Victimele deportărilor sovietice au fost comemorate azi la Orhei

Astăzi la Orhei a avut loc tradiționala ceremonie de comemorare a victimelor reportărilor organizate de regimul sovietic. În dimineața zilei, la monumentul care a fost înălțat în anul 2009, pentru a aminti despre cele 3 valuri de deportări din Basarabia,  s-au adunat angajați ai  Consiliului raional Orhei, în frunte cu președintele Tudor Golub, ai Primăriei Orhei, în frunte cu toți viceprimarii, reprezentanți  ai  instituțiilor bugetare, de învățământ,  etc. 

Noutatea din acest an a constat în faptul că pe lângă cuvintele de omagiere, mai mulți vorbitori au citit o parte din numele persoanelor ce au fost deportate din localitățile orheiene acum 69 de ani.


În total,  în timpul operaţiunii Iug au fost deportaţi cel puţin peste 35 de mii de oameni. Atunci, în Siberia au fost trimise 11.293 de familii din Moldova. Sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă întreaga proporție a dramei moldovenilor, deoarece numărul victimelor deportărilor a fost calculat reieșind din 3 membri ai familiilor. Se știe, însă, că au fost ridicate familii cu 7-8 și chiar 14 copii.

RadioOrhei

Recent Posts

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

13 ore ago

Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să…

14 ore ago

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

3 zile ago

Sondaj: 61% din români susțin și 36% nu susțin ca Republica Moldova să devină în următorii ani membră a UE

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…

4 zile ago

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

5 zile ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

2 săptămâni ago