Categories: EconomicSocialȘtiri

Autorităţile regiunii separatiste transnistrene au redus salariile bugetarilor

Aşa-zisul guvern al regiunii separatiste transnistrene a redus săptămâna de muncă pentru angajaţii sectorului bugetar. Documentul a fost adoptat într-o sedinţă extraordinară a executivului secesionist. Potrivit actului bugetarii care lucrează cinci sau şase zile pe săptămână vor primi o zi de odihnă în plus. Dacă reducerea zilelor de muncă este imposibilă, atunci se va reduce numărul orelor lucrate pe zi, astfel încât pe săptămână să se lucreze cu 8 ore mai puţin.
Pentru angajaţii din domeniile unde reducerea săptămânii de muncă este imposibilă( medici, pedagogi) aceasta va avea durata neschimbată, dar achitarea se va face în proporţie de 80%, restul banilor urmând a fi achitaţi la o data neprecizată. Prevederile hotărârii vor fi în vigoare până pe data de 1 octombrie. Decizia radicală este cauzată de situaţia economico-financiară instabilă în regiunea separatistă.

sursa: National.MD

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago