Select your Top Menu from wp menus

Autoritățile moldovenești ar putea recunoaște plăcuțele de înmatriculare transnistrene și actele de studii din stânga Nistrului

Autoritățile moldovenești se pregătesc să mai facă o cedare în fața regiunii transnistrene prin recunoașterea plăcuțelor de înmatriculare și actelor de studii din stânga Nistrului. Ministrul de Externe al Germaniei Frank-Walter Steinmeier, Preşedintele în exerciţiu al OSCE, a declarat în cadrul unei întrevederi cu premierul Pavel Filip că în ultima perioadă se depun eforturi pentru revigorarea dialogului în reglementarea conflictului transnistrean, menţionând că autorităţile trebuie să se asigure că discuţiile vor fi pline de substanţă, astfel încât să genereze soluţii la sarcinile stabilite. „Am discutat despre problemele existente care pot fi soluționate acum, printre care apostilarea diplomelor universitare şi soluționarea chestiunii plăcuțelor de înmatriculare. Sunt sigur că discuţiile care au început, pe cât de curând posibil, vor duce la succes”, a opinat Frank-Walter Steinmeier.
Filip a spus la rândul său că că este importantă soluţionarea problemelor social-economice cu care se confruntă cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului, îndeosebi locuitorii din zona de securitate. „Trebuie să eliminăm obstacolele în calea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor şi serviciilor, să asigurăm buna funcţionare a şcolilor cu predare în baza grafiei latine şi accesul liber pentru fermierii din raionul Dubăsari la terenurile agricole situate după traseul Tiraspol – Râbniţa. În acest context, am menţionat interesul nostru de a deschide, cât mai curând posibil, podul din preajma localităţilor Gura-Bâcului – Bâcioc”, a mai spus Prim-ministrul Pavel Filip.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/autoritatile-moldovenesti-ar-putea-recunoaste-placutele-de-inmatriculare-transnistrene-si-actele-de-studii-din-stanga-nistrului/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19