Categories: ExterneȘtiri

Autorităţile din Cehia au legalizat consumul de canabis în scopuri terapeutice

Consumul de canabis în scopuri terapeutice este, începând de luni, legal în Cehia, după intrarea în vigoare a unei legi adoptate în decembrie, relatează AFP.

Canabisul este accesibil exclusiv pe bază de reţetă electronică, în vederea împiedicării unor abuzuri.

Consumul de canabis poate atenua simptome ale unor boli precum cancerul, maladia Parkinson, scleroza în plăci şi psoriazisul.

Pentru începur, Cehia va importa acest drog, timp de un an. Apoi, Institutul Naţional ceh pentru Controlul Medicamentelor va începe să elibereze licenţe, valabile pe o perioadă de maximum cinci ani, unor cultivatori locali.

Cehia, o ţară cu 10,5 milioane de locuitori, este una dintre cele mai liberale ţări europene în privinţa consumului de canabis. Persoanele care deţin până la 15 grame de marijuana sau cultivă acasă până la cinci plante nu riscă nicio amendă.

Conform Observatorului Naţional ceh pentru Droguri, procentul consumatorilor tineri de canabis în Cehia a scăzut de la 20,3% în 2010 la 16,1% în 2011.

sursa: antena3.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago