Select your Top Menu from wp menus

Autorităţile din Cehia au legalizat consumul de canabis în scopuri terapeutice

Consumul de canabis în scopuri terapeutice este, începând de luni, legal în Cehia, după intrarea în vigoare a unei legi adoptate în decembrie, relatează AFP.

Canabisul este accesibil exclusiv pe bază de reţetă electronică, în vederea împiedicării unor abuzuri.

Consumul de canabis poate atenua simptome ale unor boli precum cancerul, maladia Parkinson, scleroza în plăci şi psoriazisul.

Pentru începur, Cehia va importa acest drog, timp de un an. Apoi, Institutul Naţional ceh pentru Controlul Medicamentelor va începe să elibereze licenţe, valabile pe o perioadă de maximum cinci ani, unor cultivatori locali.

Cehia, o ţară cu 10,5 milioane de locuitori, este una dintre cele mai liberale ţări europene în privinţa consumului de canabis. Persoanele care deţin până la 15 grame de marijuana sau cultivă acasă până la cinci plante nu riscă nicio amendă.

Conform Observatorului Naţional ceh pentru Droguri, procentul consumatorilor tineri de canabis în Cehia a scăzut de la 20,3% în 2010 la 16,1% în 2011.

sursa: antena3.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/autoritatile-din-cehia-au-legalizat-consumul-de-canabis-in-scopuri-terapeutice/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19