Categories: SocialȘtiri

Autocar de pe ruta Italia-Chişinău accidentat în România

Un bărbat a fost rănit, duminică seară, după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit pe DN 17, la câţiva kilometri de Bistriţa, de un autocar în care se aflau 22 de persoane, care venea din Italia şi se îndrepta spre Chişinău.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Antonela Pop, a declarat că autocarul venea din direcţia Cluj şi se îndrepta spre Chişinău, iar în el se aflau 22 de persoane care s-au îmbarcat din Italia.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, Marius Rus, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul s-a petrecut duminică seară pe DN 17, după ce un autoturism în care se afla doar şoferul s-a ciocnit de un autocar în care erau 22 de persoane.

„Şoferul a rămas încarcerat. A fost scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii, el fiind transportat de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă la spital. O femeie de 33 de ani din autocar a făcut un atac de panică. I s-au acordat îngrijiri medicale, dar a refuzat să fie transportată la spital. Dintre pasageri, ceilalţi nu au păţit nimic”, a declarat Marius Rus.

sursa: mediafax.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago