Audierea pentru extrădarea fondatorului site-ului de Internet Megaupload.com, cerută de Statele Unite, a fost amânată până în martie 2013, iniţial fiind anunţată pentru luna august, au declarat marţi avocaţii inculpatului.
Creat în 2005 şi având sediul la Hong Kong, site-ul Megaupload, care afirma că are zilnic 50 de milioane de
utilizatori reprezentând 4 la sută din utilizatorii de Internet, a fost închis pe 25 ianuarie.
Statele Unite acuză conducerea site-ului că a obţinut 175 de milioane de dolari din activităţi infracţionale şi că a cauzat un prejudiciu în valoare de 500 de milioane de dolari deţinătorilor de drepturi de autor, propunând copii piratate de filme de cinematograf, programe de televiziune şi alte conţinuturi.
Kim Schmitz, deţinut în Auckland după arestarea sa la 20 ianuarie, a fost eliberat pe cauţiune o lună mai târziu.
În Statele Unite, el riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.
Megaupload.com a depus în faţa unui Tribunal american o „cerere de anulare” a acuzaţiilor aduse persoanelor responsabile de site. O audienţă pe acest subiect este prevăzută pe data de 27 iulie.
sursa:mediafax.ro
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…
Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…
Alegerile parlamentare din Moldova din 28 septembrie 2025 au fost competitive și au oferit alegătorilor…
În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…
Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…
Potrivit datelor CEC în raionul Orhei azi la urnele de vot s-au prezentat 44340 persoane.…