Aruncarea gunoiului la Orhei// Din ograda municipalităţii – în ograda unui agent economic AUDIO

O funcţionară de la cârma Primăriei Orhei a acuzat un agent economic local pentru dezordinea care domneşte la o gunoişte din centrul orașului. Asta, deşi responsabilitatea pentru ordine revine serviciilor subordonate municipalităţii. Acuzaţia, vociferată de viceprimara Diana Memeț, a fost respinsă de  patronul magazinului „Fagur”, Pavel Rusu, care a spus că are loc o inducere în eroare și că  pentru starea gunoiştii în cauză răspunde I.M. “ Servicii Comunal Locative (SCL) Orhei”.
Schimbul de replici a avut loc în cadrul recentei întâlniri a reprezentanţilor Primăriei Orhei cu agenţii economici locali.

Vezi si
Mă luaţi la lucru la Primărie?” Ce a întrebat şi ce răspunsuri a primit conducătorul unui agent economic privat din Orhei

Diana Memeț a gesticulat în faţa sălii cu o poză din telefon, arătându-se indignată de faptul că magazinul „Fagur” nu face ordine la gunoişte şi lasă câinii să împrăştie gunoiul. În replică, Pavel Rusu a declarat că, de fapt, gunoiştea, care se află vizavi de Clinica stomatologică, este una orăşenească, de ea folosindu-se foarte mulţi agenţi economici, dar şi locatarii blocurilor locative din preajmă, care au încheiat contracte cu I.M. „SCL Orhei”.


Viceprimara Memeț şi-a manifestat indignarea legată de gunoi  îndată după ce Pavel Rusu s-a expus critic despre majorarea taxelor locale. Memeț le-a mai reproşat agenţilor economici că nu au “emoţii pozitive”,  ca urmare a unor “scăderi” oferite de Fisc, dar polemizează prea mult despre  majorările taxelor locale şi nu văd cât de multe face municipalitatea din aceste taxe, inclusiv la amenajare.


Pavel Rusu nu a negat că schimbările sunt vizibile, dar a declarat că la Orhei unele taxe locale sunt exagerate, chiar şi în raport cu cele aplicate în municipiul Chişinău, şi pun o presiune prea mare pe agenţii economici. Omul de afaceri a spus că din cauza majorării excesive a taxelor, întreprinderea pe care o conduce nu se încumetă să creeze noi locuri de muncă. Rusu şi-a argumentat poziţia prin cifre din activitatea întreprinderii pe care a fondat-o cu peste 20 de ani în urmă şi la care în prezent lucrează în jur de 300 de angajaţi. Acesta a sugerat că, continuând să majoreze taxele, peste o vreme, Primăria se poate pomeni cu o situaţie inversă – de lipsă a agenţilor economici capabili să facă plăti şi să completeze bugetul local.


Pavel Rusu este unul dintre semnatarii cererii cu care câţiva agenţi economici din Orhei s-au adresat în instanţa de judecată, după ce, la sfârşitul anului trecut, autorităţile municipale au majorat taxele locale cu sute de procente, fără a organiza consultări şi fără a supune proiectul deciziei respective dezbaterilor publice.





RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

15 ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago