In perioada anului 2012 in penitenciarele din R.Moldova au avut loc 388 de cazuri de automutilare, provocate de către 331 deţinuţi, informeaza Radio Orhei cu referire la un comunicat al DIP.
Cel mai des, condamnatii isi produc rani puţin periculoase pentru viaţa şi sănătate cum ar fi înghiţirea corpurilor străine şi coaserea gurii, noteaza sursa citata. Printre cele mai frecvente cauze ale automutilarii , stabilite de specialisti, se numara dezacordul faţă de condiţiile de detenţie, transferurile în alt penitenciar sau celula si perchezitiile.
Totodată, deţinuţii care au săvîrşit acţiuni de automutilare, în 24 de cazuri ar fi avut tulburări de personalitate, în alte 43 cazuri se aflau la evidenţa medicului psihiatru, iar 14 dintre automutilatori ar fi dependenţi de alcool sau droguri.
Departamentul Instituţiilor Penitenciare mentioneaza ca toamna trecuta a fost elaborat Programul comprehensiv de reducere a cazurilor de automutilare, care prevede un şir de măsuri complexe cu implicarea multidisciplinară a serviciilor sistemului penitenciar.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…