Select your Top Menu from wp menus

Analiză: În 2023, R.Moldova a achiziționat gazele cu 200 de milioane USD mai mult față de prețul mediu din UE

În prima parte a analizei privind criza gazelor, pe care a publicat-o astăzi, expertul Veaceslav Ioniță menționează că acest subiect se menține pe agenda publică și întrebarea fundamentală este De ce cea mai săracă țară din Europa plătește unul din cele mai mari tarife la gazele naturale?

Răspunsul lui Ioniță este că de vină a fost și continuă să fie prețul cu care sunt achiziționate gazele naturale și că doar în anul 2023 noi am plătit 198,9 de milioane USD în plus, față de prețul mediu din UE. Aceste costuri suplimentare au intrat în tarifele la gaze, care în final au fost și continuă să suportate de către populație și agenții economici.

În ce privește anul curent, ”ținând cont de faptul că în toată Europa înregistrăm o scădere a prețurilor de achiziție a gazelor naturale, iar în Moldova, prețul rămâne unul fix de 550 Euro/1000m3, putem spune că suplimentar la cele 200 de milioane USD din 2023 va trebui să plătim alte 100 de milioane USD în plus, pentru gazul scump consumat în primele 4 luni din 2024”.

Costul total suportat de cetățeni și mediul de afaceri, generat de gazul scump, va fi de cel puțin 300 de milioane USD și aceasta doar costurile directe. Fără a ține cont de efectele gazului scump asupra prețului la căldură, energie electrică, etc., se arată în analiza dotată cu mai multe grafice ilustrative.