Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Amenințări de război în CR Orhei

Aprobarea Planului local anticorupție pentru anii 2018-2020 a provocat polemici aprinse în ședința de săptămâna trecută a Consiliului raional (CR) Orhei. Consilierul liberal Vasile Roman a declarat că un document similar a fost aprobat încă în 2015, dar aceasta nu a dus la descoperirea cărorva acțiuni de corupție în cadrul CR Orhei.

Totodată, el a declarat că unii angajați ai CR lipsesc nemotivat de la locul de muncă, sugerând că aceștia se implică în campania electorală. Potrivit lui Roman, șoferul noului vicepreședinte Sergiu Pîslaru absentează de la serviciu, dar este remunerat.

De partea cealaltă, Sergiu Pîslaru (PD) a declarat că el se află permanent în teritoriu, iar în cazul în care se dorește un război în Consiliul raional, atunci ar trebui examinat cum era cheltuit combustibilul pentru unitățile de transport de foștii vicepreședinți.

La rândul său, președintele raionului, Tudor Golub (PD) i-a  acuzat pe foștii colegi de guvernare din PL că nici ei nu se aflau permanent la locurile de muncă. Acesta a calificat drept nefondate acuzațiile consilierului liberal Alexandru Miron că ar fi intimidat pe cineva în cadrul campaniei electorale pentru alegeri ale pimarului comunei Jora de Mijloc.

Un reportaj mai amplu la subiect urmăriți la Radio Orhei. 

Amintim că după alegerile locale de acum 3 ani, la cârma raionului s-a instaurat alianța formată din consilierii PD-PL-PPEM. La începutul anului curent alianța s-a destrămat, iar guvernarea raionului o fac deja reprezentanții PPEM și PD, democrații mărindu-și numărul de aleși locali pe seama unui grup de foști consilieri PLDM.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

16 ore ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

17 ore ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

21 de ore ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

2 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

2 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

4 zile ago