Alexandr Slusari: „Plecăm din Parlament cu capul sus și cu averile cu care am venit”

După alegerile de ieri, Partidul Politic Platforma DA nu se va mai regăsi în Parlamentul republicii. Vicepreședintele formațiunii Alexandru Slusari scrie într-o postare pe rețelele de socializare că alegătorii au aplicat formula votului util, acesta fiind dreptul lor. Slusari îi transmite felicitări Maiei Sandu, căreia în cea mai mare parte i se datorează victoria de ieri a PASului.

Deputatul spune că a fost mândru să conducă cea mai activă fracțiune parlamentara, care pleacă din legislativ cu aceleași averi pe care le avea la începutul mandatului:

Platforma DA pleacă din Parlament cu capul sus și cu averele, cu care am venit. Am fost mândru să conduc cea mai activă fracțiunea din legislativul precedent, care în toata perioada de mandat și-a păstrat verticalitatea.

Alexandr Slusari se mai arată bucuros că în continuare va putea să își petreacă mai mult timp în familie și îî mulțumește soției sale pentru răbdare .

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

5 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

5 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

6 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago