18 candidaţi ai PLDM   la  funcţia de consilier raional Orhei au fost înregistraţi printr-o hotărâre aprobată luni, 16 septembrie, de către CECER nr.25 Orhei.  Potrivit Hotărârii CECER, care a fost publicată pe pagina web a CEC marţi, 17 septembrie, în afară de lista care a fost depusă pe 11 septembrie şi în care sunt  incluse 18  nume şi prenume, la organul electoral au fost depuse şi alte documente necesare înregistrării persoanelor care vor să candideze, din partea liberal democraţilor, în cadrul alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019. Astfel, ar fi fost prezentate inclusiv datele biografice ale celor 18 pretendenţi şi declaraţiile de avere şi interese ale acestora.
 Primele locuri în listă sunt ocupate de către liderul din teritoriu al PLDM, Petru Dogocher, care este urmat de către Galina Sanduța şi Ghenadie Sajin.
 Potrivit legislaţiei electorale, concurenţii înregistraţi au dreptul să opereze modificări – să retragă, să înlocuiască şi să schimbe ordinea candidaţilor din lista, dar nu mai târziu de  7 zile până la ziua  alegerilor.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…