Alcoolul şi ţigările impun o întreprindere municipală din Orhei să-şi mărească statele de personal

Intreprinderea Municipală “Achiziţii, Comerţ şi Pieţe” din Orhei se impune cu un nou profil de activitate. Este vorba despre comerţul cu alcool şi tutun, în magazine specializate, conform unei decizii aprobate de autorităţile locale la sfârşitul anului trecut. Pentru punerea planului în aplicare, de curând, au fost mărite şi statele de personal ale întreprinderii.

Numărul unităţilor de personal al Î.M ”Achiziții Comerț și Piețe” a crescut cu 14, iar decizia a fost luată  la recenta ședință a Consiliului Municipal Orhei. Directorul pieţei, Eduard Țepordei, a explicat că pentru deschiderea a 3 magazine specializate, în care vor fi vândute articole de tutun şi alcool, e necesar de mărit statele de personal. Astfel, întreprinderea va putea  angaja şi salariza în plus 12 vânzători, dar şi un director adjunct şi un merceolog. În acelaşi timp, au fost majorate salariile unor unităţi deja existente, cum ar fi casierul şi juristconsultul.

Amintim că în luna iunie trecut autorităţile municipale au mărit de 4 ori plata pentru coeficientul de amplasare a  unităților de comerț, iar în decembrie au majorat cu până la 650% taxele locale pentru agenţii economici care comercializează tutun şi alcool. Iniţiativa i-a aparținut primarului Ilan Shor şi a fost justificată prin sporirea veniturilor bugetare şi “lupta împotriva fumatului și alcoolismului”.

Pe de altă parte, majorările au fost comentate de unii consilieri din opoziţie prin dorința de a monopoliza comerţul cu alcool şi ţigări pe piaţa din Orhei.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

3 zile ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

3 zile ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

3 zile ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

4 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

4 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

6 zile ago