Categories: RegiuneSocialȘtiri

ALARMANT! Focar de pestă porcină într-o pădure din părțile Orheiului

Pesta porcină africană afectează și  fauna sălbatică din părţile Orheiului. Un  focar a fost depistat în ocolul Silvic Vatici al  Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei.  Alte două focare oficial înregistrate se află în ocolurile silvice din raioanele Cimișlia şi Cahul. IPN transmite cu referire la  Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), că virusul periculos a fost confirmat la trei mistreţi, care au fost vânaţi cu aproape o lună în urmă.

Probele recoltate de la mistreții vânați pe data de 12 noiembrie au fost supuse testărilor de laborator  la Centrul Republican de Diagnostică Veterinară şi s-au dovedit  a fi pozitive la trei mistreți. După aceasta,  probele au fost transmise unui laborator şpecializat din Spania, care a confirmat existenţa virusului.

Pagina  de Facebook a Consiliului Raional Orhei anunță că joi,  7 decembrie, s-a întrunit în ședință de urgenţă Comisia Antiepizootica a raionului Orhei. Potrivit sursei,  probele au fost colectate din două zone ale raionului  – din pădurile  de lângă satele  Susleni şi Isacova. Boala  a fost însă confirmată într-un caz – la un mistreţ vânat în  apropierea satului Niculaueca.

RadioOrhei

Recent Posts

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

10 ore ago

Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să…

11 ore ago

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

2 zile ago

Sondaj: 61% din români susțin și 36% nu susțin ca Republica Moldova să devină în următorii ani membră a UE

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…

4 zile ago

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

5 zile ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

2 săptămâni ago