Canicula care a pus stăpînire pe teritoriul Moldovei îi aduce în pragul disperării pe agricultori. Din cauza secetei, plantele au început să se usuce, iar pierderile sînt din ce în ce mai mari. Specialiştii susţin că situaţia se va înrăutăţi, dacă nu va ploua măcar pînă la sfîrşitul lunii. „Noi aşteptăm precipitaţiile care sînt prognozate pentru week-end şi săptămîna viitoare. Sperăm foarte mult că ele vor fi suficiente pentru a acoperi deficitul din sol. Altfel, vom avea o recoltă foarte mică”, a spus directorul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Ilie Boian.
Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun că mulţi agricultori sînt îngrijoraţi că în toamnă nu vor mai avea ce culege de pe cîmp şi că au investit degeaba sume importante în culturi. Potrivit experţilor, fără sisteme de irigare, Moldova nu va putea obţine cantitatea necesară de cereale, dacă şi următorii ani vor fi secetoşi.
Amintim că arşiţa din ultimele zile a înregistrat un nou record pentru Moldova. Pe data de 21 iunie 2012, temperatura maximă a aerului, pe o mare parte a teritoriului Republicii Moldova, a urcat pînă la +39,4ºС. În următoarele zile se aşteaptă ploi de scurtă durată cu descărcări electrice.
Sursa: noi.md
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…
Guvernul Republicii Moldova a adoptat o nouă metodologie de calcul pentru tarifele aplicate transportului rutier…
Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…
Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…
Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…
Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…