Agricultorii ameninţă Guvernul cu acţiuni de protest

Agricultorii din Republica Moldova solicită guvernului să ia o decizie vizavi de preţurile la carburanţi, în caz contrar sunt dispuși să organizeze noi proteste.

Președintele Federației Fermierilor, Valeriu Cosarciuc, a menționat marți, în cadrul unei conferințe de presă la agenţia ”INFOTAG”, că pe 17 martie agricultorii au trimis o scrisoare premierului Iurie Leancă în care au solicitat o întrevedere de urgență la care să fie discutată majorarea prețurilor la carburanți cu 1 leu de la începutul anului, fapt care a provocat pierderi agricultorilor de circa 200 mil. de lei.

”Cu regret, nu am avut nicio reacție la acea scrisoare, deși agricultura este ramura prioritară și motorul economiei naționale. Acum solicităm repetat o întrevedere premierului pentru a discuta Legea privind produsele petroliere. În caz contrar, vom organiza proteste în prima decadă a lunii mai. Noi înțelegem că unii politicieni vor să-și facă PR pe seama Acordului de Asociere, dar ei trebuie să înțeleagă că și țăranii au nevoie de atenție”, a spus Cosarciuc.

El a atras atenție asupra faptului că în Republica Moldova adaosul comercial la produsele petroliere este foarte mare în comparație cu alte state.

”De exemplu, în Moldova acesta este de 250 euro/tonă, pe când în Germania este de doar 81 euro, Finlanda – 56 euro, Belgia – 145 euro. Mai mult, noi solicităm ca producătorii agricoli să aibă dreptul de a importa motorină direct de la furnizor. În acest caz, fermierii ar putea economisi 3 lei/litru, ceea ce ar însemna o economie de 600 mil. de lei anual, mai mult decât Fondul de subvenționare. Iată care este miza importatorilor de petrol, care nu vor să scape aceste venituri. Ne pare rău că în Moldova cei care importă produse petroliere au puteri mai mari decât cei care se află la putere”, a spus Cosarciuc.

Președintele UniAgroProtect, Alexandru Slusari, a menționat că pe piața produselor petroliere este o lipsă totală de transparență, nu există instituții responsabile de formarea prețurilor la carburanți, dar și instituții care să depisteze înțelegerile de cartel.

”Noi am promovat adoptarea Legii privind produsele petroliere care ar stabili reguli clare de joc pe piață. Cu regret, anterior guvernul a adoptat modificările la lege, după care a retras proiectul și acum se prăfuiește pe rafturile Ministerului Economiei”, a spus Slusari.

Președintele UniAgroProtect a menționat că agricultorii nu doresc să depindă de înțelegerile de cartel dintre ANRE și importatorii de produse petroliere.

”Dacă acum vor fi micșorate prețurile la produsele petroliere așa cum se anunță, atunci este clar că majorările anterioare nu au fost justificate”, a spus Slusari.

Președintele Federației Naționale a Agricultorilor Agroinform, Iurie Hurmuzachi, a relatat că în fiecare an agricultorii se bat pentru 50 – 100 mil de lei la Fondul de subvenționare, iar aici printr-o lovitură agricultorii au pierdut 200 mil. de lei.

”Agricultorii sunt în stare de alertă și nu mai sunt dispuși să tolereze atitudinea iresponsabilă a autorităților”, a spus Hurmuzachi.

sursa: infotag.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago