Categories: Divertis

Află ce a prezis pentru 2012 vrăjitorul mexican Antonio Vazquez

Antonio Vazquez este unul dintre cei mai renumiţi prezicători mexicani, dar pe de altă parte este şi puţin cam exagerat şi inexact. Totuşi, 75% dintre predicţiile lui se îndeplinesc, astfel încât merită menţionate.

Antonio Vazquez şi-a prezentat recent prezicerile pentru 2012. Acesta a spus că preşedintele american Barack Obama nu va mai fi preşedinte şi va fi atacat virulent de republicani, scrie libertatea.ro.

Tot în plan politic, prezicătorul spune că dictatorul Hugo Chavez nu îşi va reveni din boală şi se va simţi tot mai rău, dar fiind însetat de putere nu va recunoaşte că zilele îi sunt pe sfârşite.

Mai grav ar fi faptul că în 2012 Siria va fi ocupată, dar nu poate spune deocamdată de cine. Cât despre sfârşitul lumii, Antonia Vasquez râde şi spune că toate informaţiile privind apocalipsa sunt mişte minciuni sfruntate şi că oamenirea nu va păţi nimic drastic anul acesta.

Criticat şi acuzat că prezicerile sale sunt simple invenţii, vraciul a spus că el grăieşte adevărul, doar că în timp, lucrurile pot lua întorsături diferite în funcţie de rugăciunile şi dorinţele oamenilor care pot influenţa istoria.

sursa:  libertatea.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

5 ore ago

Pentru o dispoziție ilegală de concediere a unei angajate a Consiliului Raional Orhei, se vor achita zeci de mii de lei

Recent pe pagina web a Curții Supreme de Justiție a fost publicată încheierea prin care…

o zi ago

În raionul Orhei locuiesc 114 milionari

Într-un articol al Europa Liberă Moldova se relatează despre faptul că în ultimii 10 ani…

2 zile ago

Comunicat DSE mun Orhei: continuă incendiile de vegetație

Peste 30 de intervenții la lichidarea focarelor de vegetație au avut pompierii din Orhei, Rezina,…

2 zile ago