Un avocat din or. Călăraşi, ar fi pretins şi primit 90 mii lei de la cetăţean pentru încetarea urmăririi penale pe faptul comiterii unui furt de către ultimul.
Banii urmau să fie transmişi ulterior unui procuror din cadrul procuraturii, care s-a dovedit a fi mama avocatului, ce conducea urmărirea penală pe acel fapt.
La momentul reţinerii, avocatul a încercat să fugă cu motoreta pesonală, aruncănd banii şi provocînd un accident rutier.
Cei 65 mii lei marcaţi „mită CCCEC”, au fost depistaţi lîngă mijlocul de transport al suspectului, fiind preluaţi de ofiţerii Centrului anticorupţie.
Menţionăm că, anterior, sub controlul colaboratorilor Centrului, către bănuit a fost efectuată o livrarea de control în sumă de 25 mii lei.
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o amendă în mărime de la 20 de mii la 60 de mii de lei sau închisoare de la 2 la 6 ani.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…