Categories: EconomicSocialȘtiri

Aeroportul din Cahul se vinde cu șase milioane de lei

Consiliul raional Cahul a scos la licitaţie cu “strigare” pachetul de 49% din acţiunile societăţii Aeroportul Internaţional Cahul, scrie Adevărul. Administrația raionului speră să obțină din privatizare șase milioane de lei, deși președintele raionului spunea anterior că prețul ar trebui să fie de 15 milioane de lei.

Președintele raionului a anunțat despre intenția de a-l vinde încă în septembrie. Avram Micinschi, a spus atunci pentru Ziarul Național, că autoritățile sunt nevoite să îl vândă pentru că deținătorul pachetului majoritar de acțiuni, o companie germană, a acționat consiliul raional în judecată.

În 2004 compania a investit în renovarea pistelor de decolare-aterizare și a achiziționat echipament modern, Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile nu a permis însă reluarea zborurilor. Așa că agentul economic vrea despăgubiri pentru investițiile nerecuperate, scrie Ziarul Național.

Ultimile avioane au decolat de pe aeroportul din sudul țării în octombrie 2001, iar în 2004 i-a fost retrasă autorizația de funcționare. Aeroportul are o suprafață de peste 100 de hectare. Potrivit unui studiu realizat de Banca Mondială și Guvernul țării, pentru modernizarea acestuia este nevoie de 36 de milioane de dolari.

sursa: moldova.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago