Categories: PoliticȘtiri

Acuzarea şi apărarea lui Vlad Filat fac declaraţii în contradictoriu

Procuroarea Adriana Beţişor a declarat că în şedinţa de judecată pe dosarul fostului premier Vlad Filat de miercuri, 6 aprilie, au fost audiaţi martori, care au confirmat obiectul învinuirii. În acelaşi timp, avocatul Igor Popa presupune că majoritatea martorilor, care au compărut în faţa instanţei sunt neobiectivi şi părtinitori, transmite IPN.

Potrivit procuroarei, martorii au confirmat inclusiv deţinerea unor companii prin care au fost tranzitaţi banii de la Banca de Economii la solicitarea inculpatului. „Au fost martori care au făcut declaraţii pe marginea unor automobile pe care le deţin în proprietate, automobile care erau utilizate de persoane din anturajul lui Vlad Filat. De exemplu, un automobil „Porche Macan” fiind în posesia Olgăi Roman, care figurează într-o altă cauză penală cu tangenţă pe acest dosar”, a menţionat Adriana Beţişor.

Totodată, avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, presupune că aceşti martori au fost ameninţaţi cu dosare penale în cazul în care nu depun declaraţiile care se aşteaptă de la ei. În plus, avocatul a spus că o bună parte din aceştia figurează cu calităţi procesuale de bănuit sau învinuit în alte dosare, unele dintre care sunt instrumentate de procuroarea Adriana Beţişor.

Igor Popa a menţionat că următoarea şedinţă de judecată va avea loc vineri, 8 aprilie, în cadrul căreia ar putea fi audiaţi ultimii martori ai acuzării. „Noi sperăm foarte mult că după şedinţa de vineri, aceste şedinţe de judecată să fie declarate publice pentru că vom veni deja noi cu martorii apărării şi nu vedem justificarea menţinerii în continuare a şedinţelor închise”, a menţionat avocatul.

Avocatul a declarat că din partea apărării sunt peste 30 de martori. Potrivit lui, sunt foarte multe probe cu înscrisuri care vor fi puse pe masa judecătorilor.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago