Categories: AmuzantDivertis

A vrut sa-si ia ultimii 200 dolari si a gasit pe card 10 miliarde de dolari

Un profesor indian a trecut prin cel mai mare şoc al vieţii lui când a îbcercat să scoată de la bancomat cei 200 de dolari pe care îi mai avea pe card şi a văzut că soldul contului afişa suma de 490 de miliarde de rupii (aproape 10 miliarde de dolari), scrie BBC.

Profesorul Parijat Saha a sunat imediat la bancă şi fondurile au fost blocate. Reprezentanţii creditorului deţinut de stat SBI, al cărui motto este „Operaţiuni bancare sigure”, au refuzat să comenteze, dar surse din cadrul instituţiei au precizat că banii, deşi viraţi în cont nu erau „aprobaţi” şi nu ar fi putut scoşi de pe card.

Salariul lui Sasha, care predă în Bengalul de Vest, este de circa 700 de dolari pe lună, iar suma pe care a găsit-o pe card este cu doar puţin sub bugetul naţional al educaţiei pentru anul acesta, de 11,5 miliarde de dolari.

„Am sunat un prieten la bancă şi l-am întrebat dacă dau pe afară de bani”, glumeşte Sasha.

Subhashish Karmakar, managerul regional al băncii în Balurghat, a refuzat să comenteze. Instituţia financiară cu sediul la Calcutta încearcă să afle cum s-a efectuat transferul, au afirmat surse din bancă.

Saha spune că a reușit ulterior să retragă cei 200 de dolari dar soldul afişează în continuare cele 9,8 miliarde de dolari în cont.

Sursa: zf.ro

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

20 de ore ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

21 de ore ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

3 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

4 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

4 zile ago