Categories: DivertisExterneȘtiri

A murit încercând să mănânce un burger de 6.000 de calorii VIDEO

Nu are cum să fie o idee bună să iei masa într-un restaurant numit ‘Heart Attack Grill’ (Restaurantul Atacul de Cord) şi, pentru un bărbat din Las Vegas, încercarea de a da gata un burger numit ‘Triplul Bypass’ s-a dovedit a fi fatală. Bărbatul ajunsese, după cum susţin martorii, la jumătatea burgerului care conţine 3 bucăţi de carne, 12 felii de şuncă, brânză, ceapă roşie, roşii tăiate şi ceea ce restaurantul numeşte „un sos unic special”, atunci când s-a prăbuşit, acuzând dureri în piept, scrie realitatea.net.

Lanţul de restaurante a fost fondat în 2005, folosind moto-ul „Un gust pentru care merită să mori!” şi proprietarul Jon Basso a condus, în trecut, un centru specializat în diete.

Proprietarul a explicat, citat de Fox News, că bărbatul nici nu putea vorbi, că transpira şi era evident în suferinţă.

„M-am simţit groaznic pentru el pentru că turiştii îi făceau poze în continuu, crezând că e vorba de un fel de farsă. Chiar şi cu simţul morbid pe care îl avem, nu ar fi niciodată ceva ce am fi pus la cale deliberat.”

Tot meniul restaurantului e contruit din articole precum burgerul numit „Triplul Bypass”, folosind diverse jocuri de cuvinte pentru a explica cât de nocive se pot dovedi preparatele pentru un consumator obişnuit.

Meniurile obişnuite pot depăşi 8000 de calorii, asta în timp ce doza zilnică recomandată este de 2000 de calorii pentru femei şi 2500 pentru bărbaţi. Accentuând tema restaurantului, care glumeşte pe tema faptului că mâncarea poate omorî clienţii, chelneriţele sunt îmbrăcate în asistente. Lanţul de restaurante este foarte criticat pentru decizia de a oferi mese gratuite persoanelor obeze.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Uniunea Avocaților, reacție la declarațiile Maiei Sandu privind un eventual vetting în cazul apărătorilor: „Autonomia avocaturii nu este negociabilă”

Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UARM) critică în termeni duri ideea președintei Maia Sandu potrivit…

2 ore ago

Niciun partid nu a obținut mai mult de jumătate din preferințele alegătorilor din municipiul Orhei

Alegerile parlamentare trecute din municipiul Orhei au avut similarități, dar și deosebiri sub aspect numeric,…

3 ore ago

Parlamentul de Legislatura a XII-a va fi convocat pe 22 octombrie. Președinta Maia Sandu a semnat decretul

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri, 17 octombrie, Decretul privind convocarea Parlamentului Republicii…

4 zile ago

Caz de pestă porcină africană, confirmat în raionul Orhei

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…

5 zile ago

Guvernul care pleacă a făcut un ”cadou” pasagerilor. Din martie 2026 prețul biletelor de călătorie între localități și cele internaționale ar putea crește

Guvernul Republicii Moldova a adoptat o nouă metodologie de calcul pentru tarifele aplicate transportului rutier…

5 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

o săptămână ago