Select your Top Menu from wp menus

Noi restricții și înlesniri legislative la procurarea armelor cu destinaţie civilă

Setul de acte necesare pentru procurarea armelor neletale a fost revizuit, prin excluderea din listă a avizului psihologului și certificatului de cazier judiciar
(acestea urmează a fi prezentate pentru înregistrarea armei la Poliție). Astfel, la procurarea armei urmează a fi prezentat doar certificatul medical privind concluzia medicului narcolog și psihiatru. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege votat în prima lectură de către Parlament, transmite IPN.

Viceministrul afacerilor interne Oleg Babin a menționat în plenul legislativului că reglementările existente creează dificultăți în combaterea delictelor, fiind constatate probleme noi în circulația armelor civile. Proiectul vine cu modificări la Codul Penal și Codul Contravențional, iar odată cu implementarea acestora vor fi stabilite clar metodele de siguranță și de circulație a armelor și munițiilor, dar și condițiile de comercializare și păstrare a acestora.

Una din completările aduse Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă presupune ca tragerea experimentală din armele cu țeavă ghintuită se va efectua o dată la zece ani, cu includerea tuburilor de cartușe și gloanțe trase în colecția Ministerului Afacerilor Interne, care ulterior vor servi pentru identificarea autorilor infracțiunilor.

Un alt aspect care se propune a fi reglementat prin proiectul actului legislativ ține de conținutul licenței, actele necesare pentru eliberarea/ prelungirea sau retragerea licenței, reperfectarea acesteia în procesul de reglementare a activității de întreprinzător. Or, licența va atesta dreptul titularului de a desfășura pentru o perioadă stabilită genul de activitate indicat integral sau parțial cu respectarea obligatorie a condițiilor de licențiere.

Totodată, termenul valabilității actelor permisive eliberate armurielor licențiați în domeniul importului și comercializării armelor se mărește de la șase la 12 luni, întrucât procedura de efectuare a operațiunilor de import este anevoiasă și în majoritatea cazurilor nu se reușește efectuarea acestora în termen de șase luni.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/noi-restrictii-si-inlesniri-legislative-la-procurarea-armelor-cu-destinatie-civila/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19