Select your Top Menu from wp menus

PDM salută interesul Parlamentului European pentru situația din Republica Moldova

După dezbaterile din plenul Parlamentului European, din data de 3 octombrie, Partidul Democrat din Moldova a emis un comunicat de presă în care salută interesul Parlamentului European pentru situația din Republica Moldova. PDM notează „cu satisfacție faptul că progresele Moldovei au fost recunoscute – inclusiv creșterea economică, eforturile de modernizare a instituțiilor, adoptarea legislației necesare implementării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană”, citează IPN din comunicatul de presă al democraților.

„În cadrul discuțiilor s-au evidențiat opinii diverse, dar este îmbucurător faptul că marea majoritate a celor care au luat cuvântul și-au exprimat sprijinul pentru calea europeană a Moldovei și pentru acordarea asistenței macrofinanciare de 100 de milioane euro către țara noastră”, se menționează în comunicat.

Serviciul de presă al PDM face trimitere la declarațiile comisarului european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Christos Stylianides, care a spus că parteneriatul Moldova-UE privește în mod fundamental îmbunătățirea vieții cetățenilor. Partidul Democrat menționează că este o poziție pe care democrații o împărtășesc pe deplin. „Suntem de asemenea de acord, așa cum spunea un alt vorbitor cu referire la țara noastră, că „mai sunt probleme de rezolvat, dar cu sprijinul UE, acestea se pot rezolva”, se mai spune în comunicat.

PDM privește pozitiv reiterarea faptului că asistența macrofinanciară este utilă tocmai pentru ca Republica Moldova să poată duce la îndeplinire reformele propuse, pentru a menține calea europeană, dar și pentru întreținerea climatului de securitate în regiune. „Suntem conștienți că viitorul democratic și prosper al Moldovei poate exista doar prin întărirea legăturilor cu Uniunea Europeană”, se menționează în comunicatul PDM.

Formațiunea își reafirmă „angajamentul de a lucra în continuare pentru modernizarea Moldovei în sens european, inclusiv prin promovarea independenței justiției, combaterea corupției și eficientizarea administrației, consolidarea libertăților cetățenești și îmbunătățirea mediului de afaceri. PDM susține cu toate forțele lui destinul european al Republicii Moldova”.

În sala de plen a Parlamentului European de la Strasbourg au fost prezenți ministrul justiției din Republica Moldova, Vlad Cebotari, și deputatul Sergiu Sârbu, ambii fiind și membri ai Biroului Permanent al Partidului Democrat.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pdm-saluta-interesul-parlamentului-european-pentru-situatia-din-republica-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19