Un polițist din Ciadâr-Lunga a fost reținut pentru 72 de ore în calitate de bănuit în cadrul unui dosar penal pornit pentru corupere pasivă. Acesta a ajuns în vizorul Centrului Naţional Anticorupție (CNA), după ce mai bine de un an ar fi perceput taxe ilegale de protecție de la un agent economic, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al CNA.
Omul legii, în virtutea funcției deținute, ar fi primit sistematic bani, produse alimentare, băuturi alcoolice, țigări și cartele de reîncărcare a telefonului mobil, pentru a nu raporta despre abaterile de la legislație admise de un antreprenor. Sumele de bani variau între 500 și 1000 de lei. Totodată, agentul economic ar fi primit asigurări de la polițist că-i vor fi rezolvate toate problemele legate de activitatea comercială.
Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, sub controlul CNA, au fost efectuate mai multe verificări, ce confirmă declarațiile denunțătorului. Ofițerul de investigații a fost reținut în incinta Inspectoratului de Poliție Ciadâr-Lunga. Pentru acest gen de infracțiune, Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unități convenționale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.