Select your Top Menu from wp menus

Șeful Biroului vamal Nord, reținut într-un dosar de abuz de serviciu

Șeful Biroului vamal Nord a fost reținut de ofițerii și procurori anticorupție în urma mai multor percheziții, efectuate, pe parcursul zilei de miercuri, 9 august, la biroul și domiciliul acestuia. Funcționarul este suspectat de abuz de serviciu, transmite IPN.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, șeful Biroului, urmărind un interes personal, ar fi dat indicații unor subalterni să creeze intenționat impedimente unui agent economic, specializat în importul de lemn netivit din Ucraina. Acesta ar fi fost supus unor verificări suplimentare mai aspre, fiind obligat să achite taxe vamale neîntemeiate. Aceasta chiar dacă agentul economici era în lista contribuabililor mari care beneficia de un regim facilitat în vamă.

Concret, chiar daca agentul economic era pe coridorul verde, la indicația sefului BV Nord, acesta era transferat pe culoarul roșu, ceea ce presupune un control mai riguros. Și așa, în urma acelor verificări nu au fost identificate nereguli sau alte abateri, ceea ce denotă o hărțuire intenționată a agentului economic.

Ca rezultat al acțiunilor ilegale ale colaboratorilor vamali, agentul economic ar fi fost nevoit să returneze marfa în Ucraina, motiv pentru care, bugetul de stat nu a primit plățile vamale care puteau fi achitate, iar firmei i-a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 200 de mii de lei.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, funcționarul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe marginea acestui caz a fost intentată o cauză penală, iar dacă vinovăția acestuia va fi dovedită, funcționarul riscă amendă în mărime de peste 2 000 de unități convenționale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Potrivit CNA, bănuitul figurează într-un alt dosar pornit pe faptul neglijenţei de serviciu admise de acesta. Cauza a fost expediată în judecată şi, chiar dacă procurorii au cerut suspendarea acestuia din funcţie, Serviciul Vamal a respins demersul acuzatorilor, inculpatul continuând să activeze.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/seful-biroului-vamal-nord-retinut-intr-un-dosar-de-abuz-de-serviciu/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19