Select your Top Menu from wp menus

Sistemul electoral mixt ar putea crea bipartism în Parlament, opinie

Sistemul electoral mixt ar putea crea bipartism în Parlamentul Republicii Moldova. Astfel, partidele mici, pro-europene, ar putea fi marginalizate și ar putea obține doar 20-25 de mandate. Declarația a fost făcută de expertul politic Ion Tăbârță în cadrul emisiunii „Sfatul Țării” de la postul de televiziune 10TV, transmite IPN.

Potrivit expertului, pe eșichierul de stânga vor câștiga socialiștii, iar pe dreapta – Partidul Democrat. „În vechiul sistem electoral, partidele pro-europene ar fi putut acumula în jur de 40-45 de mandate, iar într-un anumit context Partidul Democrat nu ar fi putut trece în Parlament, cu toate că acest lucru este puțin probabil”, spune Ion Tăbârță.

În opinia lui, partidele pro-europene au șanse la următoarele alegeri, însă nu trebuie să meargă de sine stătător, dar într-un bloc comun și să vină cu un candidat unic în fiecare circumscripție uninominală. Atunci șansele de a obține un scor bun la alegeri pentru aceste formațiuni politice ar crește.

Totodată, expertul susține că pentru a anula legea care instituie sistemul electoral mixt, unii deputați ar putea să conteste documentul la Curtea Constituțională pentru că ar exista suspiciuni că unele prevederi contravin legii supreme a statului.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/sistemul-electoral-mixt-ar-putea-crea-bipartism-in-parlament-opinie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19