Dosarul omoului a doi ciobani la o stână din preajma satului Mălăiești, Orhei a fost trimis în instanța de judecată. Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale doi ciobani din s. Mălăieşti, raionul Orhei au fost omorâţi cu o deosebită cruzime de alţi doi baci de la o stână din apropiere.
Potrivit actului de învinuire, în noaptea de revelion dintre 2016 – 2017, inculpaţii, fiind în stare de ebrietate alcoolică, au luat la bătaie alţi doi ciobani de la o stână vecină. Agresorii au lovit victimele cu un ciocan, în urma leziunilor grave ultimii au decedat pe loc.
Învinuiţii, cu vârstele de 20 şi 21 de ani, şi-au recunoscut vina incriminată, fiind cercetaţi în arest preventiv.
Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate, inculpaţii riscă pedepse de până la 20 ani închisoare sau detenţiune pe viaţă.