Ultima zi de primăvară a fost şi ultima din viaţa unei tinere din satul Susleni. La nici 19 ani, aceasta s-a înecat într-un lac din extravilanul satului. Tânăra era şi mamă a unui copil de doi ani, care a rămas orfan.
Potrivit lui Afanasie Stici, căpitan în cadrul DSE Orhei, spre seara zilei de ieri, la ora 17:27, salvatorii din Orhei au fost anunţaţi despre tragedia din Susleni şi au fost solicitaţi să extragă cadavrul unei persoane dintr-un lac din extravilanul satului . În aproximativ o oră, corpul neînsufleţit al unei tinere, care încă nu împlinise 19 ani , a fost scos la suprafaţă.
Despre împrejurările în care s-a produs nenorocirea, au relatat doi martori oculari ai celor întâmplate. Aceştia au povestit că victima era vecina lor, împreună cu care au mers să culeagă cireşe, în afara satului. Întorcându-se acasă, cei trei s-au oprit lângă lacul din cale. Fata a vrut să se scalde, în timp ce însoțitorii ei au rămas pe mal. Tinerii susțin că vecina lor s-a dus la fund aproape îndată după ce a intrat în apă. La întrebarea pompierilor dacă nu au încercat să o salveze, cei doi au răspuns că ei nu ştiu să înoate. Lacul unde a avut loc nenorocirea nu este foarte mare și are o adâncime de până la 2 metri.
Acesta este al doilea caz de înec înregistrat în raionul Orhei în anul curent. Primul a avut loc chiar în ziua de Paști, 16 aprilie.