Pentru angajaţii DSE Orhei, pregătirile pentru Paşti şi marcarea sărbătorii este o perioadă încordată şi responsabilă. Asta , din cauza mai multor riscuri de izbucnire a incendiilor, legate de arderea gunoiului acumulat în timpul iernii, dar şi de ritualurile specifice sărbătoririi Paştelui. Astfel, în ajunul sărbătorii, DSE atenţionează asupra necesităţii respectării securităţii antiincendiare în timpul aduceri curţilor în ordine, preparării bucatelor , aprinderii rugurilor de Paşti, utilizării lumânărilor şi altor obiecte cu flacăra deschisă în locaşurile sfinte.
De notat că în perioada premergătoare Paştelui, pompierii au inspectat cele 76 de biserici creștin-ortodoxe din raionul Orhei, care se află în subordinea Mitrpoliei Moldovei sau Mitropoliei Basarabiei, verificând inclusiv existenta în locaşurile de cult a stingătoarelor. În apelul său către cetăţeni, DSE Orhei amintește că orice incendiu e mai uşor de prevenit şi că dacă izbucnirea totuşi s-a produs, trebuie de telefonat, fără ezitare, la 901.
Ma jos, apelul integral al DSE Orhei:
IMPORTANT În ajunul Sfintelor Sărbători de Paști să fim precauți cu focul
În legătură cu apropierea Sfintelor Sărbători de Paști, țin să aduc la cunoștința cetățenilor și creştinilor unele reguli și cerințe ale securității antiincendiare care, fiind respectate, nu ne vor adumbri sărbătorile. Odată cu apropierea sărbătorilor cetățenii încep să-și aducă în ordine curțile, teritoriile de pe lângă casă, unde după iarnă s-a adunat mult gunoi. Ca de obicei, oamenii găsesc cel mai ușor mod de a se izbăvi de el prin a-i da foc. Aici vreau să accentuez că acest lucru trebuie de efectuat numai în prezența și cu supravegherea persoanelor mature pe timp favorabil, fără vânt și cât mai departe de case, construcții auxiliare, stoguri de fân și alte materiale combustibile. Categoric se înterzice aprinderea ierbii uscate de pe lângă casă. De aici se pot aprinde construcțiile, se distrug pomii, arbuștii și alte plante. În această perioadă, practic în fiecare gospodărie se face focul în cuptoare, sobe și alte mijloace disponibile care sunt în gospodărie pentru a coace pâinea, pasca, cozonacii și a pregăti bucatele de sărbătoare. Nu trebuie să uităm că în rezultatul exploatării incorecte a acestor instalaţii de încălzire se pot provoca incendii ce ne pot aduce neplăceri și pagube materiale în ajun de sărbătoare. Deaceea rugăm să fiți precauți, să nu le lăsați fără supraveghere, să nu lăsați lângă sobe, cuptoare materiale ușor inflamabile, să nu înfrumusețați pereții sobelor cu broderii și tablouri din material inflamabil.
În ajunul sărbătorilor de Paști, conform tradiției, în diferite părți ale localităților se vor aprinde ruguri, care nu sunt premise. Dar dacă ele, totuși, se vor aprinde, atunci acest lucru trebuie făcut la un loc cât mai îndepărtat de la construcții, păduri și fâșii forestiere, sub supravegherea persoanelor mature.
Deasemenea, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști se pune în vedere parohilor bisericilor şi participanţilor la slujbele religioase respectarea strictă a măsurilor de apărare împotriva incendiilor privind utilizarea lumănărilor sau a altor obiecte cu flacără deschisă. Parohii să supravegheze şi să interzică accesul enoriaşelor în incinta bisericilor peste capacitatea acestea, la terminarea slujbei să organizeze colectarea lumînările stinse în afara bisericii în locuri special amenajate, să asigurare lăcaşurile de cult cu mijloace primare de stingere a incendiilor, inclusiv, stingătoare.
Stimaţi cetăţeni! Este cu mult mai uşor de prevenit un incendiu decît de-l stins, deaceia solicităm respectarea cerinţelor respective. Dar dacă totuşi s- a produs un incendiu şi nu izbutiţi stingerea cu forţele proprii, apelaţi serviciul de salvatori şi pompieri la num. de telefon 901.
În încheiere vreau să afirm că colectivul Direcţiei SE Orhei este apt zilnic de a menţine situaţia sub control, de a fi receptiv la toate apelurile cetăţenilor.
SĂRBĂTORI FERICITE! SÎNGEREANU Iulian,
Şef adjunct Direcţie SE Orhei,
Loc. colonel al serviciului salvare