Select your Top Menu from wp menus

Preimerul a reiterat la Orhei că cei vinovați de furtul miliardului vor răspunde

Toți cei care se fac vinovați de furtul miliardului vor răspunde. Această afirmație a fost făcută de premierul Pavel Filip azi la Orhei, în cadrul unei întruniri cu reprezentanții APL-urilor din raion, funcționari publici, etc.  Filip a declarat că decizia de acordare a garanției de stat pentru băncile falimentate nu a fost cea mai bună soluție, dar aceasta este deja istorie. Potrivit șefului executivului republican, următorul raport Kroll va prezenta strategia de recuperare a celor 600 de milioane de dolari identificați în trecut, iar o parte din acești bani vor putea fi recuperați. Filip a mai declarat că în dosarul miliardului unele țări , cum ar fi Rusia, nu manifestă cooperare, spre deosebire de Țările Baltice care au oferit informațiile necesare.
În cadrul subiectului abordat premierul a ținut să apere și legea prin care garanția de stat a fost trecută la datoria publică. Pavel Filip a declarat că fără de această lege nu era semnat un Acord cu FMI, iar în țară nu ar fi venit granturi, care doar în acest an se cifrează la 2,4 miliarde de lei.
Referindu-se la  criticii acestei decizii, șeful guvernului a spus că există multă ipocrizie și minciuni la acest subiect, printre care și afrimațiile că miliardul furat a fost pus pe umerii oamenilor.
Pavel Filip a declarat că trecerea garanției la datoria publică   nu înseamnă că  aceasta va fi achitată din  impozitele și taxele oamenilor, ci că  banii vor fi luați din Bugetul de Stat , iar acești bani ar fi putut merge la reparația drumurilor , spitalelor etc.

Filip a mai spus că un premier deseori este pus să aleagă nu între o soluție bună și una rea ci între una rea și una foarte rea, situație care a existat și în cazul transformării miliardelor furate în datorie de stat.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/preimerul-a-reiterat-la-orhei-ca-cei-vinovati-de-furtul-miliardului-vor-raspunde/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19