Mișcarea Tinerii Moldovei a difuzat un comunicat în care susține că structura etnică a populației nu va fi reflectată în mod corect în rezultatele Recensământului din 2014, care vor fi prezentate de Biroul Național de Statistică, vineri 31 martie.
Potrivit unui comunicat al Mișcării, vineri se va anunța că doar 7% din cei chestionați acum trei ani s-au declarat că sunt români, ceea ce nu ar corespunde realității.
În același comunicat se amintește că conducerea Biroului Național de Statistică a fost schimbată de 3 ori, iar asupra procesului de colectare a datelor au planat suspiciuni.
În prezent șeful Biroului Național de Statistică este Vitalie Valcov a ocupat funcția de director general al Departamentului Statistică şi Sociologie, actualmente Biroul Naţional de Statistică, și în perioada guvernării comuniste, dar și a recensământului precedent din 2004.
Datele recensământului urmau a fi publicate încă în 2015, dar de atunci termenul a fost amânat de mai multe ori, ceea ce a trezit mai multe suspiciuni, mai ales din cauza incertidudinii privind numărul populației, ceea ce în opinia unor experți poate fi folosit la fraudarea rezultatelor alegerilor .