Select your Top Menu from wp menus

Cu cine şi de ce se judecă Primăria şi CO Orhei, o necunoscută

Consilierii orheieni nu cunosc cu cine şi din ce cauză se judecă Primăria şi nici  Consiliul orăşenesc (CO), din care ei înșiși fac parte. Cel puţin, opoziţiei nu i-a fost prezentată informaţia respectivă, deşi reprezentantul autorităţilor în instanţele de judecată, Serghei Labliuc, care de curând a devenit şi specialist în cadrul Primăriei, ar fi avut obligaţia să facă acest lucru.

Pe neîndeplinirea promisiunii privind oferirea informaţiei despre procesele de judecată în care sunt implicate Primăria şi CO, se plânge consilierul Oleg Vasilcan (PCRM). Acesta a declarat în cadrul recentei şedinţe a CO că nici unii consilieri din fracțiunea majoritară nu ştiu în ce litigii figurează autoritățile.  Asta, deşi informaţia ar fi trebuit să  le fie oferită consilierilor, inclusiv prin intermediul poștei electronice.

De cealaltă parte, juristul Serghei Labliuc susţine  că vreo întelegere privind  expedierea informației în format electronic nu a avut loc și că mai înainte a transmis  datele respective  secretarului CO, Ala Buracovschi.  Labliuc le-a propus consilierilor să o ia de acolo, anuntându-i totodată că de când a lăsat  lăsat informaţia la secretar,  aceasta s-ar fi putut învechi. 

CO Orhei l-a desemnat pe juristul Serghei Labliuc ca reprezentant în instanţele de judecată în luna septembrie 2015, iar peste un an, în septembrie 2016, i-a mai sporit împuternicirile. În octombrie 2016,  Labliuc a fost angajat la Primăria Orhei în calitate de specialist, cu fișa de post – jurist.

În campania alegerilor locale din  2015, Serghei Labliuc a fost reprezentant la Consiliul electoral Orhei al MSPR “Ravnopravie”, din partea căreia au candidat actualul primar Ilan Șor şi candidaţii la funcţia de consilier care în prezent fac parte din fracţiunea majoritară “Pentru Orhei”.

Printre puținele dosare de judecată relativ cunoscute   se numără cele inițiate de către autorităţile orășenești împotriva  carierelor Ivanos şi Slobodca -2. Asta, și datorită investigaţiei jurnalistice “Războiul pietrei la Orhei”.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cu-cine-si-de-ce-se-judeca-primaria-si-co-orhei-o-necunoscuta/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19