Select your Top Menu from wp menus

Igor Dodon: Uninominalul nu va trece

Şeful statului, Igor Dodon, vine cu o reacţie la inițiativa conducerii PDM privind introducerea sistemului electoral uninominal. Pe pagina sa de Facebook, Igor Dodon scris că este o iniţiativă inacceptabilă. „Se știa demult despre dorința democraților de a impune un asemenea sistem de alegeri. Dar vă declar cu toată răspunderea că doar cu dorința vor rămâne. Uninominalul nu va trece. Această inițiativă este o provocare împotriva bazelor democratice ale statului, așa cum au fost ele formate de la Independență încoace”, a declarat Igor Dodon, transmite IPN.

Președintele susţine că se va opune în mod categoric acestei reforme, care, potrivit lui, distruge sistemul partinic din Republica Moldova. Igor Dodon este convins că și fracțiunea Partidului Socialiștilor va fi împotriva acestui proiect de lege, dacă va fi înaintat în Parlament.

„Vreau să fiu înțeles corect. Eu consider că sistemul electoral trebuie să aibă un mecanism mai eficient de selectare a deputaților și de formare a clasei politice. Dar nu așa cum propune PDM, nu prin distrugerea partidelor și prihvatizarea alegerilor.
Opinia mea este că, în perspectivă, ar trebui să venim cu câteva modificări esențiale, chiar necesare, dar fără a schimba temelia sistemului electoral actual”, a menționat șeful statului.

Propunerile lui Igor Dodon se referă la deschiderea mai multor secții de votare peste hotare și includerea alegătorilor din diaspora pe listele electorale de bază. La fel, se dorește o implicare mai largă a locuitorilor din stânga Nistrului. „Să deschidem secții de votare în Transnistria, să le permitem celor de acolo să candideze în Parlamentul Republicii Moldova. Fără implicarea cetățenilor din Transnistria, Parlamentul nostru nu poate fi integru ca reprezentare pe țară. Iar dacă vrem să întregim țara, trebuie să fim mai deschiși și politic, electoral”, a declarat șeful statului.

O altă modificare propusă se referă la reducerea numărului de deputați în Parlament de la 101 la 71. Igor Dodon menționează că a venit timpul să fie revăzută componența numerică a legislativului deoarece sunt prea mulți deputați pentru o țară atât de mică și atât de sărăcită demografic.

Pornind de la toate cele menționate, Igor Dodon a subliniat că sistemul electoral trebuie să fie reformat, dar nu așa cum propune PDM, nu prin metode care îl schimbă din temelii.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/igor-dodon-uninominalul-nu-va-trece/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19