Două persoane au decedat din cauza complicațiilor asociate cu gripa. Vicedirectorul Centrului National de Sănătate Publică (CNSP), Ştefan Gheorghiţa, a declarat pentru IPN că este vorba despre o femeie şi un bărbat, nevaccinaţi, care s-ar fi adresat tardiv la medic, transmite IPN.
Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în municipiul Bălți, ar fi suferit concomitent şi de pneumonie bilaterală. „S-a adresat tardiv după asistență medicală, s-a tratat de sine stătător. La agravarea situației a fost internat în Spitalul clinic municipal, în terapia intensivă”, a spus Ştefan Gheorghiţa. Tânărul a decedat în ziua în care a fost internat, pe 5 ianuarie.
În al doilea caz este vorba despre o femeie de 26 de ani, care la fel s-ar fi adresat tardiv la medic. „A fost spitalizată la Cahul cu pneumonie, insuficiență cardiacă şi AH3N2”, a menționat Ştefan Gheorghiţa. Vicedirectorul a menţionat că femeia a început să se simtă rău pe 28 decembrie, pe 2 ianuarie a fost internată în spital, iar o zi mai târziu a decedat.
Centrul Naţional de Sănătate Publică recomandă oamenilor să se adreseze imediat la medic atunci când apar primele simptome de boală, să izoleze bolnavii la domiciliu, să evite contactul bolnavilor cu persoanele cu risc sporit de infectare, să folosească măşti de protecţie şi să-şi spele mâinile cu apă şi săpun sau cu soluţii dezinfectante.