Mai mulți deputați liberali au arborat luni la sediul Președinției din capitală drapelul UE, care fusese îndepărtat după învestirea noului președinte, Igor Dodon. Într-o scurtă cuvântare, unul din membrii delegației liberale l-a criticat pe noul președinte pentru că ar nesocoti „opțiunea pro-europeană” a cetățenilor Republicii Moldova. Fruntașul liberal a criticat și schimbarea denumirii limbii române pe pagina de net a Președinției în „limba moldovenească”. În replică, purtătorul de cuvânt al lui Dodon, Ion Ceban, a spus că de acum înainte la Președinție va fi arborat numai drapelul Republicii Moldova. Legislația RM prevede că instituțiile statului au dreptul, dar nu obligația, de a arbora drapelul UE.
sursa: europalibera.org