Ambasadorul Rusiei la Ankara Andrei Karlov a fost împușcat mortal într-o galerie de artă din capitala turcă de un bărbat care a strigat „Nu uita Alep-ul”. O purătoare de cuvînt a diplomației ruse a confirmat asasinarea lui Karlov, care e cea mai gravă extindere a conflictului din Siria în Turcia. Rusia e unul din aliații apropiați ai președintelui sirian Bașar al-Assad, iar loviturile aeriene ruse au ajutat mult la anihilarea rezistenței rebelilor din Alep de către forțele guvernamentale. Agenția de știri Anadolu a anunțat că atacatorul a fost neutralizat imediat după ce l-a împușcat pe ambasadorul rus. Relațiile dintre Turcia și Rusia au fost tensionate în privința Siriei, din cauză că susțin părțile aflate în conflict, turcii pe rebeli, rușii pe Assad.
sursa: europalibera.org