Oamenii de ştiinţă au descoperit două noi grupe de sânge, informaţie care ar putea aduce beneficii majore pentru transfuzii şi transplanturi de organe şi care ar putea ajuta în lupta împotriva cancerului. Cele două grupe de sânge au fost descoperite de cercetătorii de la Universitatea Vermont şi au primit numele de Langereis şi Junior.
Biologul Bryan Ballif, care a coordonat studiul, a explicat că se presupune că mai bine de 50.000 de japonezi au grupa Junior negativ, motiv pentru care se pot confrunta cu probleme la transfuzii, la femeile gravide putând chiar să apară incompatibilitatea mamă-făt, scrie descopera.ro.
Profesorul Ballif a declarat că descoperirea lui Langereis şi Junior a fost posibilă datorită faptului că echipa sa a găsit două proteine (ABCB6 şi ABCG2. ) ale globulelor roşii, proteine a căror prezenţă este asociată cu cele două grupe de sânge.
Până acum erau cunoscute deja 30 de proteine responsabile pentru grupe de sânge de bază. Noile descoperiri fac ca numărul acestor molecule să se ridice la 32. Ele sunt cu atât mai importante cu cât ultimele 2 astfel de proteine au fost descoperite acum 10 ani.
Mai mult, ambele proteine nou-descoperite sunt asociate cu rezistenţa la medicamentele împotriva cancerului, aşa că descoperirea lor i-ar putea ajuta pe oamenii de ştiinţă în crearea unor medicamente mai eficiente.
International Blood Transfusion Society, o asociaţie ştiinţifică care promovează studii asupra transfuziilor de sânge, recunoaşte, pe lângă cele 4 grupe de sânge comune (A, B, AB şi O), încă 28, multe având nume interesante, precum Kidd, Diego sau Duffy.
sursa:descopera.ro