După decizia Guvernului de asumare a răspunderii pentru legea care prevede convertirea în datorie de stat a garanțiilor acordate în anii 2014-2015, o altă bombă financiară va lovi în cetăţenii Republicii Moldova.E vorba despre includerea în tarifele la energia electrică a unor costuri de circa 2,56 miliarde de lei.
Aceste devieri de miliarde s-au acumulat în anii 2014-2015 ca urmare a creşterii costurilor de achiziţie a curentului în urma depriecierii cu circa 50% a leului. Căderea cursului leului s-a produs în special ca urmare a fraudei bancare.
Veaceslav Negruţa, ex-ministru al Finanţelor, susţinea într-o postare pe Facebook că „devierile financiare au apărut pentru că guvernanții şi-au dorit preţuri mai mici în campanii electorale.Din 2017 fiecare cetățean, care mai răsufla încă, va plăti în plus pentru aceasta înțelegere, precum şi pentru înţelegerea lor pe scoaterea miliardelor din BNM şi mai urmează încă câteva înţelegeri”, a comentat Veaceslav Negruţa.
mai multe pe mold-street.com