Select your Top Menu from wp menus

Mandate de arest pentru judecătorii bănuiţi de complicitate la spălări de bani

Cel puţin zece judecători şi un executor judecătoresc, din cei 18 reţinuţi pe 20 septembrie, au fost plasaţi în arest pe un termen de 30 de zile. Deciziile au fost emise joi, 22 septembrie, de către Judecătoria Buiucani, până la ora 17.30, transmite IPN.

Potrivit procurorilor, a fost solicitată emiterea mandatului de arest pentru 30 de zile pentru a evita imixtiuni în desfăşurarea anchetei, dar şi pentru a omite posibilitatea de a schimba sau a distruge probele. Suspecţii pledează nevinovaţi.

Douăzeci de cauze penale au fost intentate ca urmare a percheziţiilor efectuate marţi şi miercuri în birourile, domiciliile şi automobilele mai multor judecători, foşti judecători şi executori judecătoreşti. Magistraţii sunt suspectaţi că ar fi implicaţi în spălări de bani, sumele ridicându-se la 20 de miliarde de dolari, bani spălaţi din Rusia prin sistemul judecătoresc al Republicii Moldova.

Magistraţii şi executorii judecătoreşti sunt bănuiţi de complicitate la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, iar pedeapsa pe care o riscă este detenţie de la cinci la zece ani.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/mandate-de-arest-pentru-judecatorii-banuiti-de-complicitate-la-spalari-de-bani/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19