Înotătorul Ion Lazarenco Tiron a reușit să traverseze cu succes canalul american Catalina.
Canalul Catalina are o lățime de 21 de mile/ cca 33,7 km, iar printre dificultățile acestuia se numără curenții puternici și temperatura scăzută a apei. Ion Lazarenco este plecat de 19 ani din Moldova, fiind stabilit cu traiul în Irlanda. Acesta și-a propus să treacă înot cele 7 mari strâmtori din lume, trecându-și în palmares traversarea Strâmtorii Gibraltar, Canalului Mânecii și Canalului de Nord.
Următoarea distanță pe care intenționează să o parcurgă este Canalul Molokai din Hawai, care are o lungime de 43 de km.
Înotătorul Ion Lazarenco Tiron, originar din Brăviceni, Orhei în luna mai a construit în localitatea de baștină un teren de fotbal pentru copii și a lansat campania Cupa Verde, care constă în formarea a trei echipe de fotbal de copii și extinderea acesteia pe întreg teritoriul țării, în special în localitățile rurale.
Potrivit spuselor sale, „campania Cupa Verde are drept scop promovarea unui stil de viață sănătos prin practicarea fotbalului de către copiii de pe întreg teritoriul țării.Ion Lazarenco-Tiron își propune să înoate 7 strâmtori sau canale de cursă lungă, rezultat obținut de doar șase persoane de pe glob.