Oleg Brega, care candidează independent la preşedinţia republicii, susţine că reprezentantul PDM, Marian Lupu, ar fi utilizat resursele administrative pentru colectarea semnăturilor de subscripție si din această cauză trebuie să fie scos din cursa electorală. În cadrul ședinței extraordinare a Comisiei Electorale Centrale de astăzi, Brega a atenționat despre fraudele care se fac la început de campanie electorală.
”Lupu a primit listele în ziua de vineri, 2 septembrie, la ora 14, iar până la finalizarea orelor de muncă în primării erau doar 3 ore. Este imposibil să aduni 25 de mii de semnături în doar trei ore, mai ales că trebuiau să fie colectate din cel puțin 20 de raioane. Asta arată că primarii din 29 de primării au lucrat peste program, noaptea, sau și în ziua de sâmbătă, care e zi liberă. De asta concurentul din partea PD trebuie scos din cursa electorală, altfel se compromite CEC-ul”, a declarat Oleg Brega.
Tot astăzi, deputatul PDM , Sergiu Sârbu, a răspuns pe o reţea de socializare comentariilor ironice ale altui candidat desemnat, Maia Sandu, ca la colectarea semnăturilor “ s-a mizat foarte mult pe activismul organizațiilor de tineret, care sunt numeroase și pregătite să lucreze non-stop.