Select your Top Menu from wp menus

Serviciul Vamal se pregăteşte de aplicarea noului mod de declarare a valorii în vamă a mărfurilor

Potrivit serviciului de presă al vămii, şefii instituţiei, Vitalie Vrabie, a dispus să fie întreprinse măsurile necesare pentru aplicarea noului regulament, care va intra în vigoare pe 20 noiembrie. Printre cele mai importante măsuri care urmează a fi întreprinse în acest sens se numără organizarea unor seminare pentru colaboratorii vamali privind aplicarea noilor modificări, precum și racordarea actelor normative interne la prevederile respectivului document. Noile ajustări presupun majorarea sumei limită, pentru care depunerea Declarației Valorii în Vamă nu este obligatorie, până la suma de 5000 EUR, comparativ cu suma de 300 EUR, prevăzută actualmente de cadrul legal. Totodată, Regulamentul prevede posibilitatea agenților economici de a dispune de mărfurile importate cu condiția de a prezenta ulterior documentele concludente pentru confirmarea valorii în vamă a mărfurilor importate și depunerii unei garanții ce ar acoperi diferența la plata drepturilor de import aferente valorii în vamă declarate și celei stabilite provizoriu de organele vamale. Implementarea simplificărilor prevăzute de procedura dată va asigura diminuarea cheltuielilor legate de staționarea unităților de transport în terminalele vamale, precum și va acorda posibilitate declaranților de a livra mărfurile la destinație, evitând întârzierile legate de perfectarea vamală a acestora.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/serviciul-vamal-se-pregateste-de-aplicarea-noului-mod-de-declarare-a-valorii-in-vama-a-marfurilor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19