Spre seara zilei de ieri, dintr-o groapă de acumulare a dejecţiilor de pe teritoriul fermei de porcine din satul Chiperceni a fost extras cadavrul unui bărbat. Extragerea a fost efectuată de către o echipă de pompierii din Orhei. Potrivit linspectorului DSE Orhei, Afanasie Stici intervenţia pompierilor a fost solicitată de Inspectoratul de Poliţie Orhei.
Victima s-a dovedit a fi un locuitor al satului Voroteţ, în vârstă de 75 de ani. Ofiţerul de presă al IP Orhei, Diana Maxim a declarat că medicul legist nu a găsit semne de moarte violentă pe cadavrul extras din groapa de acumulare a reziduurilor animaliere.
După gradul de descompunere a corpului, se presupune că nenorocirea s-a întâmplat acum câteva zile. Deocamdată nu se cunoaşte cum ajuns bătrânul din Voroteţ pe teritoriul fermei din Chiperceni şi cum s-a înecat în balta cu dejecţii de la ferma de porci.
Rudele victimei spun că acesta a plecat de acasă încă vinerea trecută, însă nimeni nu s-a alertat din cauza dispariţiei lui, pentru că el obişnuia să părăsească domiciliul pe mai multe zile. Bărbatul era divorţat, dar locuia nu departe de fosta soţie şi fiul său.